Mişcarea patriotică de tineret „Voievod” protestează..
16:59
Mişcarea patriotică de tineret „Voievod” protestează ferm împotriva
încercărilor tot mai dese din ultimul timp de falsificare a istoriei
Europei, Moldovei, precum şi împotriva coruperii tinerei generaţii.
Astăzi
continuă eforturile amorale pentru egalarea în statut a criminalilor de
război din coaliţia hitleristă cu eroii rezistenţei antifasciste şi
militarii coaliţiei antihitleriste. Monumentele soldaţilor eliberatori
din spaţiul Europei eliberate, printre care se află şi numele
compatrioţilor noştri moldoveni, sînt distruse fie din neglijenţa
urmaşilor, fie de acţiunile active ale celor care ridică în locul lor
monumente călăilor şi ideologilor fascismului.
Bărbaţi şi femei
viclene cu diplome de jurişti şi istorici încearcă mizerabil să şteargă
adevărul despre al Doilea Război Mondial, să prostească şi să
dezorienteze tineretul în condiţiile crizei globale continue. Zarva
amorală şi antiumană în jurul celor decedaţi este direcţionată spre
distrugerea a ceea fără de care este imposibilă formarea omului deplin
– a modelelor de spirit înalt şi de vitejie neînvinsă. Se încearcă ca
din tînăra generaţie să se creeze o turmă de consumatori inerţi şi
supuşi de hrană materială şi spirituală contrafăcută, dreasă cu
drogurile xenofobiei şi revanşismului.
Juriştii şi istoricii cu
diplome, asemenea unor trişori la jocul de cărţi, au jonglat cu
nenumărate documente, precum pactul Molotov-Ribbentrop. Însă, în loc să
arate că anume încercările de modificare a graniţelor Europei după
primul Război Mondial au dus la provocarea celui de-al Doilea Război
Mondial, ei pun în pericol toate acordurile şi realităţile postbelice
din Europa. Ce doresc să obţină? Încă un război mondial?
Se
încearcă să ne priveze de memoria istorică, de tezaurul spiritual, de
tradiţiile statalităţii multiseculare, de poporul nostru şi de patria
noastră Moldova. Sîntem îndopaţi cu manuale şi programe şcolare din
care reiese în cel mai direct mod o motivare logică a genocidului
evreilor şi rromilor, decretat de mareşalul Antonescu. Atunci pentru ce
au luptat buneii şi străbuneii noştri pe fronturile celui de-al Doilea
Război Mondial? Oare pentru ca noi, urmaşii lor nemulţumitori, să ne
transformăm în „zombi” şi în „mancurţi” care să-şi uite neamul şi
faptele eroice ale străbunilor lor?
Mişcarea „Voievod” atrage
atenţia tinerei generaţii din Moldova asupra războiului informaţional
purtat de xenofobi şi revanşişti, cărora nu le convin realităţile şi
frontierele Europei contemporane. Reţineţi cuvintele marelui
antifascist Julius Fucik, care, fiind pe mîna călăilor, a strigat
pentru urmaşi: „Oameni, vă iubesc! Fiţi vigilenţi!”