Avigdor Lieberman

Biografie

Avigdor Liberman s-a născut la data de 5 iunie 1958 în oraşul Chişinău (astăzi în Republica Moldova) ca fiu al lui Esther Markovna şi al lui Lev Iankelevici Liberman. La naştere a primit numele de Evik în cinstea uneia din bunicile sale, Eva. Numele acesta a ajuns să fie înregistrat în documentele personale ca Evit. În Israel a optat pentru numele ebraic Avigdor, fiind cunoscut între familiari şi ca Evit, în pronunţie engleză. Tatăl, Lev, evreu basarabean, a fost până în 1940 (data anexării Basarabiei de către Uniunea Sovietică) cetăţean român şi a activat în mişcarea de tineret sionist naţionalist Betar. Recrutat în timpul celui de-al doilea război mondial în Armata Sovietică, a fost luat prizonier de către germani. Supravieţuind acestei foarte riscante captivităţi, Lev Liberman a fost mai apoi deportat de autorităţile sovietice în Siberia vreme de şapte ani. Student la Institutul de agronomie din Chişinău, Avigdor Liberman a lucrat un timp în cadrul Televiziunii din oraşul Baku (Azerbaidjan) şi a emigrat în Israel în anul 1978, împreună cu familia, la vârsta de 21 ani. În Israel şi-a îndeplinit stagiul militar obligatoriu, obţinând gradul de caporal. A obţinut apoi o licenţă în relaţii internaţionale şi ştiinţe politice la Universitatea Ebraică din Ierusalim. La începutul şederii în Israel şi în vremea studenţiei s-a întreţinut din munci ocazionale ca de pildă pe aeroportul Ben Gurion şi ca paznic selector la un club de noapte.

În perioada 1983-1988, Liberman a contribuit la organizarea Forumului Sionist, formaţie politica a imigranţilor evrei din URSS şi a fost membru al Consiliului Director al Corporaţiei Economice din Ierusalim şi secretar al filialei din Ierusalim al sindicatului Histadrut Ovdim Le'umit ("Uniunea Naţională a Muncitorilor") legat de mişcarea conservatoare Herut. Între anii 1993-1996 a activat în funcţia de director general al Partidului Likud, apoi în perioada 1996-1997 a îndeplinit funcţia de director general al Cancelariei primului-ministru.

În anul 1999, Avigdor Liberman a înfiinţat Partidul Israel Beytenu, devenind preşedintele acestuia şi fiind redactor al cotidianului Yoman Israeli. Liberman a fost ales ca deputat în Knesset-ul (Parlamentul) statului Israel în anul 1999, şi a îndeplinit funcţia de preşedinte al Asociaţiei Parlamentare de Prietenie Israel-Republica Moldova.

La data de 15 iulie 2008, preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, l-a decorat pe Avigdor Liberman cu „Ordinul de Onoare”, distincţie conferită în semn de apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi cooperare dintre Republica Moldova şi Statul Israel ^[1].

Liberman este căsătorit şi are trei copii. El locuieşte în prezent în localitatea Nokdim, din deşertul Iudeei. Pe lângă limba ebraică, el vorbeşte limbile rusă, engleză şi română.

Planul de schimb de populaţii

La 7 martie 2001, Liberman a fost numit în funcţia de ministru al infrastructurii naţionale a Israelului, dar a renunţat la acest post la 14 martie 2002. La 28 februarie 2003 este desemnat din nou ca ministru al transporturilor.

În mai 2004, după valul intens de atentate de teroare perpetrate de arabi palestineni împotriva cetăţenilor Israelului, Liberman a propus un plan de separare a unora din zonele populate de evrei şi arabi, inclusiv arabi israelieni. În conformitate cu acest plan, o parte din oraşele cu populaţie exclusiv arabă din Israel, aflate lângă linia de demarcaţie cu Cisiordania, ar urma să fie transferate în administrarea Autorităţii Palestiniene şi doar acelor arabi care s-au dovedit a fi loiali statului Israel ar urma să li se permită să rămână în Israel. La data de 30 mai 2004, prim-ministrul Ariel Sharon a criticat propunerea lui Liberman, declarând că "Noi îi considerăm pe arabii israelieni ca parte a statului Israel". La data de 4 iunie 2004, pe măsură ce disputa a devenit din ce în ce mai intensă, Sharon l-a demis pe Liberman din funcţia de membru al guvernului .

Liberman este liderul Partidului Israel Beytenu ("Casa noastră Israel"), un partid format în majoritate din imigranţi din ţările fostei Uniuni Sovietice, atrăgând şi foşti votanţi ai Partidului Likud şi câţiva druzi israelieni. Susţinătorii lui Liberman au cerut ca arabii care doresc să rămână cetăţeni israelieni să treacă printr-o serie de teste de loialitate faţă de statul Israel . Crescându-şi popularitatea şi având şi aportul specialistului în relaţii publice american, Arthur Finkelstein, la campania lui electorală, Partidul Israel Beytenu a obţinut 11 locuri de deputat (dintr-un număr de 120) la alegerile parlamentare din martie 2006 pentru Knesset, un mare câştig al formaţiunii în cauză. la aceasta a contribuit şi sloganul său adresat vorbitorilor de rusă : "Nyet, Nyet, Da" (Nu, Nu, Da) ca indicaţie cum trebuie votaţi Netanyahu, Olmert şi respectiv Liberman .

În mai 2006 el a solicitat ca politicienii arabi din Israel care au avut contacte cu organizaţia teroristă Hamas sau care sărbătoresc ziua Nakba a statului palestinian (care comemorează evenimentul creării statului Israel ca pe un dezastru al arabilor) în loc de a sărbători ziua independenţei statului Israel (Yom Ha'atzmaut) să fie executaţi. Liberman i-a comparat pe aceşti politicieni cu susţinătorii politicii naziste din cel de-al doilea război mondial, dintre care unii au fost condamnaţi la moarte şi spânzuraţi la procesul de la Nürnberg. I s-a atribuit afirmaţia că arabii israelieni ar trebui "să-şi facă bagajele şi să se ducă dracului" .

În octombrie 2006, Liberman şi prim-ministrul israelian Ehud Olmert au semnat un acord de coaliţie. Ca urmare a acestui acord, Liberman a devenit viceprim-ministru şi ministru al afacerilor strategice, o nouă funcţie creată cu scopul de a analiza ameninţarea strategică din partea Iranului .

Planul Liberman

În mai 2004, Liberman a propus un plan, prin care "Triunghiul" populat de arabi din regiunea Wadi 'Ara — transferată Israelului de către Iordania ca parte a Acordului de Armistiţiu din 1949 — ar urma să fie cedat Autorităţii Palestiniene în schimbul unor zone larg populate cu evrei de pe malul de vest al Iordanului.

El a argumentat că locuitorii "Triunghiului" sunt arabi care se declară palestinieni şi că ar trebui reuniţi cu fraţii lor din Cisiordania ca parte a stabilirii a două entităţi naţionale separate: una pentru israelieni şi una pentru palestinieni. Mulţi israelieni au văzut în planul lui Lieberman o formă de transfer forţat de populaţii similar cu propunerile partidelor de extremă dreaptă din Israel: Moledet, Herut (în versiunea nouă şi efemeră a lui Michael Kleiner) sau Hayil. Deşi planul lui Liberman nu prevede mutarea palestinienilor despre care este vorba, de la casele lor, ci retragerea cetăţeniei israeliene odată cu transferarea localităţilor respective în suveranitatea Autorităţii Palestiniene.

Planul Liberman, cunoscut şi ca "Planul schimbului de populaţie", a fost criticat aspru atât de către stânga, cât şi de dreapta politică israeliană; de către primii din cauza politicii sale discriminatorii şi de către ultimii -şi din cauza ideei de a ceda părţi din teritoriul Ţării lui Israel.

În conformitate cu declaraţiile lui Liberman, "Procesul de pace se bazează pe trei ipoteze false: cea după care conflictul israeliano-palestinian este principalul factor de instabilitate în Orientul Mijlociu, cea după care conflictul este teritorial şi nu ideologic, şi că înfiinţarea statului palestinian bazat pe graniţele din anul 1967 va pune capăt conflictului" .

Popularitate şi susţinători

Într-un sondaj publicat de către Yedioth Ahronoth la data de 21 septembrie 2006, Liberman a fost cotat cu o susţinere mai mare decât orice alt politician, cu excepţia lui Netanyahu, pentru a deveni viitorul prim-ministru al Israelului. Olmert s-a clasat abia pe locul al V-lea cu 7% din voturi . Liberman a fost votat de către o treime din mica minoritate dintre druzii de pe Înălţimile Golan care au acceptat cetăţenia israeliană . Majoritatea susţinătorilor săi sunt israelieni vorbitori de limbă rusă, precum şi foşti suporteri deziluzionaţi ai Partidului Likud.

Declaraţii anti-arabe

În anul 2002, în timpul celei de-a II-a Intifade, cotidianul israelian Yedioth Ahronoth l-a citat pe Liberman care la o şedinţă de guvern a spus că palestinienilor ar trebui sa li se dea un ultimatum ca "La ora 8 a.m. noi vom bombarda toate centrele comerciale ale lor...la amiază vom bombarda benzinăriile lor...la ora 2 p.m. vom bombarda băncile lor....” .

În anul 2003, in ziarul Ha'aretz s-a scris că Liberman ar fi cerut ca mii de prizonieri palestinieni deţinuţi de către Israel să fie înecaţi în Marea Moartă şi s-a oferit să pună la dispoziţie autobuze care să-i ducă până acolo . În mai 2004, el a spus că 90% din populaţia de 1 milion de arabi israelieni (care se identifică şi ca palestineni) ar trebui "să-şi găsească un nou stat arab unde să se mute", în afara graniţelor statului Israel. "Ei nu au loc aici. Ei trebuie să-şi ia bagajele şi să dispară", a afirmat el.

În noiembrie 2006, Liberman a cerut executarea oricărui arab membru al Knesset-ului care s-a întâlnit cu reprezentanţi ai guvernului palestinian, afirmând că "Al doilea război mondial s-a încheiat cu procesele de la Nürnberg. Conducătorii regimului nazist, împreună cu colaboratorii lor, au fost executaţi. Sper că acesta va fi şi soarta colaboratorilor din Knesset" .

Ca răspuns, un membru arab al Knesset-ului, dr.Ahmed Tibi, a cerut ca "o anchetă judiciară să fie iniţiată împotriva lui Lieberman pentru violarea legii împotriva incitării la ură şi a rasismului". El l-a catalogat pe Liberman ca fiind "un politician foarte periculos şi sofisticat care şi-a câştigat voturile prin incitarea la ură rasială". Liberman nu a fost gasit vinovat de de rasism de către procurorul general adjunct al statului Israel, care însă a admis că Biroul Procuraturii protestează faţă de conţinutul declaraţiilor lui Liberman. Tibi a protestat cu vehemenţă la numirea ca ministru a lui Lieberman, descriindu-l ca "rasist şi fascist". Ministrul laburist Ophir Pines-Paz, care a demisionat la numirea ca ministru a lui Liberman, a susţinut remarcile lui Tibi, spunând că Lieberman a făcut "declaraţii rasiste şi declaraţii care atentează la caracterul democratic al Israelului" .

Acordul de coaliţie

La data de 23 octombrie 2006, acordul de coaliţie semnat cu Partidul Kadima a plasat coaliţia de guvernare şi în special Partidul Muncii într-o situaţie dificilă, exprimându-se multe opinii contrare numirii lui Lieberman ca ministru. Ministrul culturii, sportului, ştiinţei şi tehnologiei, Ophir Pines-Paz a răspuns afirmând că "un minister al afacerilor strategice este o glumă. Lieberman este el însuşi o ameninţare strategică", declarând că "Voi face tot ce îmi stă în putere pentru a preveni intrarea acestui partid în guvern" . La data de 29 octombrie 2006, Comitetul Central al Partidului Muncii, totuşi, a aprobat intrarea lui Lieberman în guvern. La 30 octombrie 2006, Knesset-ul a votat pentru susţinerea intrării lui Lieberman în guvern cu 61 voturi pentru şi 38 voturi contra. Ophir Pines-Paz, care a condus campania de opoziţie din Partidul Muncii şi-a anunţat demisia sa din guvern .

Funcţii publice în Israel

Avigdor Liberman a deţinut următoarele funcţii publice:

• deputat în Knesset din partea Partidului Israel Beiteinu (1999-2003 şi 2006-prezent)
• ministrul infrastructurii naţionale (7 martie 2001 - 14 martie 2002)
• ministrul transporturilor (28 februarie 2003 - 6 iunie 2004)
• viceprim-ministru şi ministru al afacerilor strategice (30 octombrie 2006 - ianuarie 2008)